iulie 14, 2020

Proiect ”Căsuța Bebelușului”

Proiectul „Căsuța bebelușului” este un proiect destinat familiilor cu copiii mici/sugari, cu scopul de a-i sprijini pe părinți în asigurarea igienei adecvate copiilor de vârste fragede aflați în spațiul public. Înainte de demararea acestui proiect am efectuat un studiu de impact realizat pe un eșantion de 200 de persoane, rezultatele încurajându-ne să furnizăm această rezolvare a unei probleme sociale.


„Căsuța bebelușului” răspunde nevoii de a asigura un mediu optim pentru a schimba scutecul copiilor și igienizarea corespunzătoare la momentul la care copiii mici se afla în parc, la aer liber sau la joaca cu părinții. Astfel, atât părinții cât și copiii se pot bucura împreună de timpul liber petrecut în zonele centrale ale orașului nostru, iar nevoile fiziologice ale celor mici pot fi satisfăcute într-un mod civilizat, igienic și plăcut. Totodată, din cunoștințele noastre, la nivel național nu există un asemenea proiect, iar implementarea acestuia ar fi o premieră la nivel național.


Proiectul pilot „Căsuța bebelușului” constă în amplasarea unei incinte destinate igienei copiilor de vârste fragede, într-unul dintre parcurile sau spațiile centrale din municipiul nostru, aflate lângă diferite obiective de interes public. Soluția constă din realizarea unei incinte cu dimensiune totală de 2,5×4 metri, compartimentată în două încăperi, fiecare dispunând de intrare separată. Încăperile vor fi prevăzute cu câte o fereastră pentru lumina naturală, cu instalație electrică pentru iluminatul artificial, cu măsuță pentru schimbarea bebelușului, chiuvetă, coș de gunoi și scaun.
Proiectul propune o soluție concretă, practică în sensul furnizării unei incinte adecvate schimbării scutecelor, având în vedere necesitățile specifice copiilor mici și celor nou-născuți. Pe lângă utilitatea acestui proiect, dorim să subliniem și conștientizarea de către societate a nevoilor speciale a bebelușilor și a copiilor mici, precum și a suportului necesar a fi oferit de către societate și autoritățile publice noilor părinți. Aceste elemente, pot plasa Clujul încă o dată mai aproape de normalitatea orașelor europene. Proiectul – pilot, va putea fi ulterior extins în mai multe puncte din Cluj, în parteneriat cu municipalitatea, și ulterior va fi furnizat pentru uzul public în toate localitățile din România și Rep. Moldova, asociația noastră asumându-și responsabilitatea de a furniza gratuit, pro-bono, documentația, expertiza și soluțiile noastre, pentru a fi implementat în cât mai multe localități.

Dacă vrei sa susții și tu proiectul noastru poți face o donație în contul:

Asociatia Rotary Club Cluj-Napoca Hoia

Cont: RO70BTRLRONCRT0494284401 Banca Transilvania